Cum funcționează flotația aurului? Procesul pas cu pas, reactivii și mașinile explicate

Un minereu cu 3 până la 4 grame de aur pe tonă poate fi profitabil într-o fabrică și marginal în următoarea, iar diferența nu este de obicei testul în sine. Este locul în care aurul stă în stâncă. Boabele libere, vizibile, răspund la concentrația gravitațională și se dizolvă rapid în circuitele de leșiere. Aurul blocat în interiorul piritei și arsenopiritului, adesea ca incluziuni de doar câțiva microni, rămâne la îndemâna ambelor. Acest decalaj este tocmai problema pentru care a fost dezvoltată flotația pentru a o rezolva și de aceea flotația se află în centrul majorității operațiunilor de aur găzduit de sulfuri din întreaga lume.

Răspunsul scurt la modul în care funcționează flotarea aurului: minereul măcinat fin este amestecat cu apă și reactivi, astfel încât particulele purtătoare de aur devin hidrofuge, apoi aerul este dispersat prin pulpă ca milioane de bule fine. Particulele hidrofuge se atașează de bule, le urcă într-o spumă mineralizată pe suprafața celulei și sunt îndepărtate sub formă de concentrat, în timp ce mineralele reziduale care atrag apă se scufundă și se deversează ca steril. Orice alt detaliu din instalație, de la dimensiunea măcinării la chimia reactivului la structura circuitului, există pentru a face acea separare selectivă, rapidă și economică.

Acest ghid prezintă principiul în termeni simpli, procesul pas cu pas, reactivii și mașinile implicate, variabilele de operare care mută numerele de recuperare, tipurile de minereu în care flotația își câștigă locul și problemele pe care operatorii le întâlnesc cel mai des. Întrebări frecvente la sfârșit răspunde la întrebările pe care managerii de fabrică le pun înainte de a se angaja la o fișă de flux.

Principiul: De ce particulele purtătoare de aur se atașează la bule și deșeurile nu

Fiecare particulă dintr-o celulă de flotație își prezintă suprafața apei. Suprafețele hidrofile, cum ar fi cuarțul și majoritatea silicaților, se leagă ușor cu moleculele de apă, astfel încât apa se răspândește peste ele și se scufundă. Suprafețele hidrofobe resping apa; atunci când o bula atinge o astfel de suprafață, pelicula de apă dintre ele se scurge și bula se răspândește peste particule și ține. Măsura folosită în laborator este unghiul de contact: cu cât unghiul este mai mare în punctul în care particula, bula și apa se întâlnesc, cu atât particula se agață mai puternic de bulă. Flotația este, în partea de jos, gestionarea la scară industrială a unghiurilor de contact.

Aurul nativ este în mod natural oarecum hidrofob, motiv pentru care funcționează panoarea. Cu toate acestea, în majoritatea corpurilor de minereu, aurul nu se prezintă ca metal curat, eliberat. Apare sub formă de incluziuni minuscule în interiorul piritei și arsenopiritului, ca atașamente de-a lungul granițelor de cereale minerale sau aliate cu argint și cupru în gazdele sulfurate. Un circuit de flotație conceput pentru un astfel de minereu este, prin urmare, proiectat să plutească minerale sulfurate, iar aurul circulă împreună cu purtătorul său. Când inginerii vorbesc despre flotarea aurului, ei vorbesc în practică despre recuperarea piritei, arsenopiritei și, în multe zăcăminte, a sulfurilor de cupru, cu metalul prețios distribuit prin ele.

Colecționarii creează hidrofobicitatea în mod deliberat. Xantații, dintre care xantatul de izopropil de sodiu și xantatul de amil de potasiu sunt exemple de lucru, sunt molecule heteropolare: un capăt se adsorbe pe o suprafață de sulfură, în timp ce celălalt este un lanț de hidrocarburi care se confruntă cu apă. O particulă acoperită în acest fel se comportă ca o mică mărgele de ceară în apă. Ditiofosfații și tiocarbamații servesc ca colectori secundari sau alternativi acolo unde selectivitatea contează, de exemplu atunci când mineralele de cupru trebuie îndepărtate de pirita într-un minereu de cupru-aur.

Spumatoarele fac ca partea de aer a ecuației să funcționeze. Bulele din apă pură se unesc și izbucnesc în câteva secunde; Spumante precum MIBC sau reactivii de tip poliglicol lasă o celulă să țină un roi de bule mici, stabile și să susțină un strat de spumă care supraviețuiește călătoriei de la rotor la spălătorie.

Pentru ca o particulă să fie efectiv recuperată, trei lucruri trebuie să se întâmple în succesiune: bula și particula trebuie să se ciocnească, pelicula subțire de apă dintre ele trebuie să se scurgă și să se rupă, iar perechea atașată trebuie să supraviețuiască turbulențelor până în spumă. Particulele mari și dense se desprind mult mai ușor decât cele mici, motiv pentru care aurul foarte gros este de obicei direcționat către echipamente gravitaționale, mai degrabă decât să plutească.

Procesul de flotare a aurului, pas cu pas

Secvența de mai jos arată călătoria de la minereu de exploatare până la concentrat și steril. Într-o instalație reală, circuitul se închide continuu: spuma captatoare revine la degroșare, cozile mai curate revin la remăcinare, iar apa de proces circulă peste tot. Ordinea operațiunilor, însă, nu se schimbă.

O vedere liniară simplificată a ceea ce este, în practică, un circuit în contracurent cu bucle interne de recirculare.

Pasul 1: Zdrobirea și măcinarea, unde eliberarea stabilește plafonul

Nicio mașină din aval nu poate recupera o particulă care nu a fost niciodată eliberată. Prin urmare, măcinarea determină limita superioară a recuperării prin flotație înainte ca pulpa să ajungă vreodată la o celulă. Minereurile de aur găzduite de sulfuri sunt de obicei măcinate la un P80 undeva între aproximativ 45 și 75 de microni; minereurile refractare cu incluziuni de aur foarte fine sunt măcinate și mai fin. O măcinare mai grosieră economisește energie, dar lasă particule compozite care nici nu plutesc curat și nici nu se raportează curat la steril. Măcinarea excesivă creează problema opusă: particulele sub aproximativ zece microni se ciocnesc ineficient cu bulele, plutesc încet și consumă reactiv disproporționat. Echilibrarea acestor presiuni este o sarcină de bază a proiectării schemei de flux și este stabilită în teste cu mult înainte de construirea unei fabrici.

Descărcarea de tip grilă menține nivelul celulozei din interiorul morii scăzut și trecerea materialului în viteză, ceea ce se potrivește etapei fine de măcinare umed care precede flotarea și ajută la limitarea supra-măcinare care dăunează răspunsului în aval.

Pasul 2: Calibrarea și pregătirea pulpei

Măcinarea în circuit închis cu clasificare cu hidrociclon oferă un preaplin fin la flotație, în timp ce trimite supradimensionarea înapoi la moară. Furajele mai aspre sunt în mod normal condiționate la aproximativ 30 până la 40 la sută solide în greutate, suficient de groasă pentru un tonaj mare per celulă, dar suficient de subțire încât vâscozitatea să nu înăbușească mișcarea bulelor. Chimia apei merită mai mult respect decât primește de obicei: salinitatea ridicată, duritatea sau contaminarea organică modifică comportamentul bulelor și textura spumei, iar plantele care reciclează apa de proces trebuie să țină cont de ceea ce se acumulează în ea.

Pasul 3: Adăugarea și condiționarea reactivului

Condiționarea este locul în care chimia este încărcată în pulpă. Varul crește pH-ul în fereastra țintă, de obicei ușor alcalină pentru circuitele de aur. Colectorul este adăugat în etape, o parte în moara sau alimentarea cu ciclon, unde suprafețele minerale proaspete continuă să apară, iar echilibrul în rezervoare de condiționare agitate înaintea celulelor, deoarece colectorul are nevoie de minute de contact pentru a se adsorbi înainte de a începe aerarea. Urmează spumant, fie condiționat cu pulpă, fie adăugat direct în hrana celulelor. Reactivii sunt preparați ca soluții cu putere fixă, astfel încât pompele de dozare să poată furniza rate repetabile oră după oră; prepararea neglijentă a reactivului este una dintre cele mai silențioase moduri în care un circuit de sunet are performanțe insuficiente.

Pasul 4: Aerarea, formarea bulelor și spuma

În interiorul celulei, un rotor rotativ asociat cu un stator staționar forfecă aerul care intră, aspirat de rotorul însuși în mașinile cu autoaspirație sau furnizat de o suflantă în mașinile cu aer forțat, într-un roi de bule fine, de obicei de la câteva zecimi de milimetru până la aproximativ doi milimetri diametru. Particulele hidrofobe care se ciocnesc de aceste bule se atașează și sunt transportate în sus. La suprafață, se formează un strat de spumă, se scurge și este împins de palete sau se revarsă în spălarea concentrată. Adâncimea acelui strat este un mâner de control activ: spumele mai adânci drenează ganga antrenată și ridică gradul, în timp ce spumele mai puțin adânci atrag mai multă masă și cresc recuperarea.

Pasul 5: Curățare, remăcinare și producție de concentrat

Concentratul mai dur este rar vândut, deoarece părăsește primul mal. Poartă gangă antrenată și particule compozite, așa că este re-flosat în două până la cinci etape mai curate, cu apă de spălare pulverizată peste spuma din celulele finale pentru a înlocui nămolurile prinse mecanic. Fluxurile mijlocii, adică cozi mai curate și concentrate de captatori, sunt de obicei măcinate pentru a elibera particulele blocate înainte de a reintra în circuit. Concentratele finale de aur se gradează în mod obișnuit în zeci de grame pe tonă, deși numărul depinde în mare măsură de minereu și de dacă concentratul alimentează o topitorie, o instalație de oxidare sau un circuit de leșiere la fața locului.

Pasul 6: Deshidratarea, sterilul și returul apei

Concentratul este îngroșat și filtrat pentru transport; sterilul este îngroșat pentru a recupera apa și a reduce volumul raportat la depozitul. În plantele de aur, acest pas final este mai mult decât menaj. sterilul bine îngroșat și apa de proces reciclată reduc costurile de operare și reduc încărcătura de mediu, iar îngroșatorii cu acționare centrală dimensionați pentru întregul tonaj de steril sunt echipamente standard în orice instalație completă de flotație.

Rougher, Scavenger and Cleaner: Cum se potrivește circuitul

O instalație de flotație a aurului este aranjată în jurul a trei sarcini. Degroșatorii iau furaj proaspăt și vizează viteză: recuperează mai devreme fracția care plutește rapid, la o tracțiune de masă care de obicei este de la o singură cifră până la aproximativ douăzeci la sută, în funcție de cât de bogat în sulfuri este minereul. Scurgerii tratează sterilele mai aspre; spuma lor, de grad mai scăzut, este returnată în capul circuitului, astfel încât particulele care plutesc lentă sau slab atașate au o a doua și a treia șansă. Curățenii iau concentratul combinat mai aspru și îl împing până la un grad de vânzare, aruncând ganga din sterilul lor înapoi în recirculare.

Logica este în contracurent: nota crește treptat cu etapă spre concentratul final, în timp ce recuperarea este protejată prin reciclarea fiecărui flux marginal. Între etapele mai curate, re-măcinarea mijlocii este obișnuită, în special pentru minereurile refractare, unde prima trecere eliberează aurul de pirit, dar particulele au nevoie de măcinare mai fină pentru a se separa curat de ganga compozită.

Circuitele sunt reconstruite în jurul acestei logici la fiecare scară. Renovarea și extinderea unui concentrator de mine de aur din Insulele Solomon au urmat același model: capacitatea existentă a fost îmbunătățită și circuitul concentratorului a fost reconstruit în jurul echipamentelor actualizate pentru a crește atât debitul, cât și recuperarea. Proiectele de acest fel reușesc sau eșuează pe bazele descrise mai sus, și anume eliberarea, practicarea reactivilor și sarcina celulelor, mai degrabă decât pe orice mașină unică.

Pentru un proprietar de fabrică, concluzia practică este că fiecare taxă este dimensionată independent. Volumul mai gros este stabilit de tonajul de alimentare și de cinetica de flotație a minereului; volum mai curat prin tragere de masă pe care trebuie să-l actualizeze; volumul scavenger cu câtă valoare se ascunde încă în cozile mai aspre.

Reactivi utilizați în flotarea aurului

Selectarea reactivului decide ce plutește și ce rămâne în urmă. Scopul într-un circuit de aur sună simplu, strânge sulfurile care poartă aur și lasă orice altceva, dar fiecare minereu prezintă propriile sale complicații: materie carbonică care fură aurul dizolvat, talc și argile care smulg spuma, sau minerale de cupru care trebuie separate ulterior. Principalele familii de reactivi și rolurile lor sunt rezumate mai jos.

Ordinea adăugării contează la fel de mult ca lista în sine. Modificatorii setează mai întâi fereastra de pH, deoarece adsorbția colectorului depinde de chimia suprafeței pe care o întâlnește. Colectorul intră devreme, o parte cu circuitul de măcinare și o parte în condiționare, iar spumatorul intră ultimul. Adăugarea în etapă bate aruncarea dozei complete la un moment dat: suprafețele minerale proaspete continuă să apară pe măsură ce particulele se macină și circulă și au nevoie de colector proaspăt pentru a răspunde.

Fereastra pH-ului merită accent. Pirita purtătoare de aur plutește bine în pastă ușor alcalină, de obicei între aproximativ pH 8 și 9,5. Împingeți pH-ul peste aproximativ 10,5 și pirita în sine începe să scadă, ceea ce este exact ceea ce își dorește un circuit de separare de cupru și exact ceea ce trebuie să evite un circuit de aur în vrac. Varul este ieftin și eficient; carbonul de sodiu apare acolo unde ionii de calciu din var provoacă probleme în altă parte a plantei.

Două cazuri speciale merită cunoscute. În minereurile cu materie carbonică, depresorii și agenții de orbire sunt utilizați pentru a pasiva carbonul, care, altfel, absoarbe aurul recuperat și creează binecunoscuta problemă a jefuirii preg. În separarea cupru-aur, unele plante folosesc pachete deprimante care includ săruri de cianură; în plantele de aur, acestea necesită un control strict, deoarece cianura dizolvă și aurul. Acolo unde arsenopiritul poartă aurul, activarea cu sulfat de cupru este uneori aplicată pentru a-și întări răspunsul, cu condiția ca testele să îl susțină.

Mașini de plutire: potrivirea celulei cu sarcina

Celulele agitate mecanic domină flotația aurului. O pereche rotor-stator face trei sarcini simultan: menține solidele în suspensie, forfecă aerul în bule fine și asigură turbulența care aduce particulele și bulele împreună. Prin urmare, selecția mașinii se referă la modul în care aerul intră în pulpă și la cât de mari sunt construite rezervoarele.

Mașinile cu autoaspirație atrag aer printr-un arbore tubular sau printr-un conduct de aer din jurul arborelui, alimentat numai de rotor. Nu au nevoie de suflantă, aerarea lor se autoreglează aproximativ în funcție de nivelul pulpei și simplifică utilitățile, ceea ce le face atractive în instalațiile de dimensiuni mai mici și mijlocii și în lucrările de degroșare unde aerarea constantă este suficientă. Mașinile cu aer forțat preiau aer de la o suflantă printr-o conductă; operatorul controlează debitul de aer pe celulă independent de agitație, ceea ce oferă un control mai fin și, la volume foarte mari ale rezervorului, o eficiență energetică mai bună. Celulele mari cu aer forțat sunt adesea împerecheate în serie, astfel încât o celulă să poată atrage alimentarea următoarei celule fără pompare suplimentară, iar această configurație este răspunsul standard pentru secțiunile cu tonaj mare.

Dimensiunea se reduce la timpul de rezidență. Reședința totală mai brută scade de obicei oriunde de la sub zece minute la mai mult de treizeci, în funcție de cât de repede plutește minereul; bancurile sunt construite din suficiente celule în serie pentru a se apropia de fluxul blocului din mal, deoarece un singur rezervor mare permite hrana proaspătă să scurtcircuite direct către spălătorie. Agenții de curățare rulează timpi mai scurti cu apă de spălare pe spumă, iar scavengers oglindesc cei care îi urmăresc.

Oricare ar fi modelul, lista de verificare practică pentru un cumpărător este aceeași: controlul aerării pe celulă, durata de viață a rotorului și a statorului, designul paletei de spumă și al spălării potrivite cu spuma pe care o produce efectiv minereul și acces de întreținere care permite schimbarea unui rotor uzat fără a opri întregul banc.

Variabilele de operare care mută recuperarea

Ferestre de pornire tipice pentru minereurile de aur găzduite de sulfuri. Fiecare minereu are nevoie de propria testare; tratați aceste cifre ca orientare, nu ținte.

Dimensiunea de măcinare este cea mai puternică dintre aceste variabile, deoarece funcționează de două ori: setează eliberarea și stabilește comportamentul de coliziune în celule. O măcinare prea grosieră trimite particule compozite în steril; o măcinare prea fină înăbușă spuma cu slim-uri care plutesc încet. Recuperarea în funcție de măcinare de obicei crește, crește și scade, iar planta dorește să trăiască la vârf, lucru pe care testul îl localizează înainte ca proiectarea și testele zilnice să confirme funcționarea.

Dozarea colectorului urmează o lege a randamentelor descrescătoare. Primele zeci de grame pe tonă cumpără cea mai mare parte a răspunsului realizabil; adăugiri suplimentare cumpără progresiv mai puțină recuperare în timp ce erodează selectivitatea, trăgând pirita sterilă în spumă și umflând contul de reactiv. Testarea identifică genunchiul acelei curbe, iar dozarea disciplinată menține planta pe ea.

Controlul pH-ului este variabila silențioasă. O deplasare a unei unități de pH către o alcalinitate ridicată poate aplatiza în mod vizibil răspunsul piritei, iar operatorii care urmăresc recuperarea cu un colector suplimentar în timp ce adevăratul vinovat este supracalarea, tratează simptomul în loc de cauza.

Timpul de condiționare și densitatea pulpei se deplasează împreună. Pulpa groasă, rece, vâscoasă încetinește adsorbția reactivului și mișcarea bulelor; pulpa subțire crește costurile de pompare și de capacitate. Ambele trebuie menținute stabile pentru ca celulele din aval să se comporte previzibil de la o schimbare la alta.

Rata de aerare și adâncimea spumei sunt mânerele rapide ale operatorului. Mai mult aer și spumă mai puțin adâncă cresc tracțiunea de masă; mai puțin aer și spumă mai adâncă ridică gradul. Buclele de control automate le mențin din ce în ce mai stabile, dar un operator competent care citește textura spumei prinde încă un circuit în derivă înainte ca laboratorul de analiză să o facă.

Chimia apei completează lista. Apa reciclată poartă săruri dizolvate și reactivi reziduali care se acumulează schimb după schimb; spuma își schimbă caracterul, iar planta trebuie fie să sângereze și să trateze o parte din apă, fie să ajusteze schema de reactiv pentru a se potrivi.

Care minereuri de aur răspund bine la flotație

Minereurile de măcinare liberă în care aurul călătorește în pirit sau arsenopirit sunt terenul de origine al flotației; recuperările pentru concentrare sunt de obicei mari, iar produsul poate fi vândut, oxidat sau leșiat la fața locului. Minereurile în care aurul este blocat în soluție solidă în arsenopirită, cazul clasic refractar, încă trec prin flotație, dar concentratul alimentează apoi o etapă de oxidare, cum ar fi prăjirea, oxidarea sub presiune sau oxidarea biologică înainte de leșiere. În minereurile de cupru-aur, flotația produce un concentrat de cupru-aur în vrac vândut pe calitate de cupru cu aur plătit ca credit, sau un circuit separat împarte cele două metale.

Există, de asemenea, minereuri în care flotarea nu este prima alegere: aurul grosier liber aparține concentrației gravitaționale, minereurile simple oxidate cu puțină sulfură aparțin leșierii directe, iar unele minereuri carbonice rezistă flotației dacă nu este mai întâi atenuat carbonul. Comparația de mai jos rezumă unde câștigă fiecare rută principală.

O întrebare practică de screening ajută la etapa de evaluare: dacă o parte semnificativă a aurului raportează la intervale de sulfuri în munca mineralogică, flotația merită un loc în flux; dacă aurul este liber și grosier, gravitația și leșierea pot duce singure sarcina.

Pentru o vedere mai largă a modului în care aceste decizii se desfășoară pe proiecte reale, prezentarea generală a metode de prelucrare a mineralelor și studii de caz pentru minereul de aur este o următoare lectură utilă.

Probleme comune în flotarea aurului și remedieri practice

Cele mai multe pierderi de flotație în plantele de aur provin dintr-o scurtă listă de cauze recurente. Lista de mai jos se asociază pe fiecare cu soluția pe care plantele o aplică de fapt pe sol.

1. Slim-uri care acoperă particule mai grosiere. Argila ultrafină și nămolurile de oxidare acoperă suprafețele sulfurate și reduc răspunsul. Remedieri: deslimare înainte de flotație acolo unde mineralogia permite, adăugați un dispersant și mențineți densitatea pulpei în intervalul de lucru.
2. Aur grosier care scapă spre steril. Particulele prea mari sau prea dense pentru a pluti în mod fiabil pleacă prin spălarea sterilului. Remedieri: concentrația gravitațională înainte de flotație și o celulă de flotație instalată pe descărcarea circuitului de măcinare pentru a captura mai devreme valorile grosiere eliberate, înainte ca acestea să aibă o altă șansă de a fi pierdute.
3. Supra-calare. pH-ul împins deasupra ferestrei de pirită deprimă în liniște mineralul purtător. Remediere: măsurați varul cu o țintă de pH măsurată, mai degrabă decât obișnuință și urmăriți recuperarea piritei ori de câte ori doza este crescută.
4. Instabilitatea spumei. Spuma care se prăbușește nu poartă nimic; spuma prea rigidă poartă gangă. Remedieri: verificați mai întâi doza de spumă și contaminarea cu apă, deoarece așchiile de lemn, uleiurile și substanțele organice din amonte sunt defective frecvente, apoi reglați aerarea și adâncimea spumei.
5. Suprafețe oxidate sau deteriorate. Sulfurile expuse la oxidare prelungită răspund slab la colectori. Remedieri: condiționare mai lungă, un colector mai puternic sau amestecat și, acolo unde este cazul, un tratament de sulfurare; materialul puternic oxidat poate justifica reevaluarea întregului traseu.
6. Deriva de dozare a reactivului. Pompele de dozare setate o dată și uitate lasă planta să rătăcească pe măsură ce minereul se schimbă. Remediere: legați dozarea la rata de alimentare și feedback-ul testului și auditați puterea de pregătire a soluției într-un program regulat.

Niciuna dintre aceste probleme nu este exotică și toate răspund la atenție, instrumentare și o rutină operațională disciplinată.

De la fișa de flux la uzina de lucru: cum arată lista de echipamente

O instalație de flotație este un lanț, iar celulele sunt doar o verigă. Un flux complet construit în jurul flotației aurului include de obicei următoarele grupuri de echipamente, fiecare dimensionat în funcție de tonaj și cinetica de flotație a minereului.

• Zdrobirea și cernuirea înaintea morii
• Un circuit de măcinare umed, de obicei o moară cu bile de tip grilă în circuit închis cu clasificare
• Rezervoare de condiționare agitate plus sisteme de preparare și dozare a reactivilor
• Bănci de flotație mai aspre, mai curate și mai curate
• Echipamente de re-macinare în cazul în care mediile necesită eliberare suplimentară
• Agenti de ingrosare pentru concentrat si steril, cu apa limpezita returnata in planta
• Filtrare pentru produsul concentrat final

Calea de inginerie către acea listă se desfășoară prin teste: teste de flotație în loturi pe miez de foraj pentru a verifica schemele de reactivi, teste cu ciclu blocat pentru a aborda performanța la starea de echilibru și, acolo unde mizele o justifică, campanii pilot. Omiterea acestor pași este modul în care plantele ajung să măcina la dimensiunea greșită sau să plutească la un pH greșit, iar corecțiile făcute după punerea în funcțiune costă mult mai mult decât ar avea testarea.

Pentru cumpărători, asistența la punere în funcțiune contează la fel de mult ca și hardware-ul în sine. Un producător care furnizează întregul lanț, de la măcinare și condiționare până la flotație și îngroșare, poartă responsabilitatea pentru interfețele dintre etape, iar interfețele sunt acolo unde desenele de flux și instalațiile reale tind să nu fie de acord. Instalațiile în proiecte de aur, cupru, zinc, molibden, potasiu, fosfat și litiu indică o lecție comună: diagrama de flux este dovedită în teste, dar este livrată în detaliile instalării și punerii în funcțiune.

Întrebări frecvente despre Gold Flotation

Flotația recuperează tot aurul dintr-un minereu?

Nu. Aurul foarte gros plutește prost și este mai bine captat de concentrația gravitațională; aurul extrem de fin blocat în ganga de silicat poate să nu plutească deloc; iar aurul ținut în soluție solidă în interiorul sulfurilor plutește numai împreună cu mineralul său gazdă. O plantă bine proiectată explică acest lucru prin combinarea metodelor, mai degrabă decât să solicite flotației să facă totul.

De ce să alegeți flotația în loc de a leși pur și simplu întregul minereu?

Când aurul este blocat în sulfuri, soluțiile de leșiere nu pot ajunge la el, așa că tratamentul cu minereu întreg recuperează puțin. Flotația concentrează sulfurile purtătoare de aur într-o mică fracțiune care poate fi oxidată sau levigată eficient. Chiar și în minereurile de măcinare liberă, sulfurile plutitoare pot reduce mai întâi raportarea tonajului către circuitul de leșiere și pot reduce consumul de reactiv.

De ce dimensiune de măcinare are nevoie flotația cu aur?

Minereurile de aur găzduite de sulfuri încep de obicei la un P80 între aproximativ 45 și 75 de microni, iar minereurile refractare merg mai fine. Răspunsul corect pentru un anumit depozit vine din analiza mineralogică și testul de flotație, nu dintr-un manual.

De câte celule de flotație are nevoie o plantă?

Numărul rezultă din timpul necesar de rezidență și din volumul de celule disponibil, nu dintr-o regulă fixă. Băncile mai aspre sunt construite din mai multe celule în serie pentru a se apropia de fluxul de dop; băncile scavenger și mai curate oglindesc îndatoririle pe care le îndeplinesc. Cerințele privind timpul de rezidență pentru minereul specific provin din teste cinetice.

La ce grad ajunge concentratul de aur?

Concentratele de aur sunt de obicei clasificate în zeci de grame pe tonă, cu cifra exactă stabilită de minereu și de cerințele din aval. Plata depinde de condițiile cumpărătorului, de elementele de penalizare cum ar fi arsenul și de dacă concentratul este vândut unei topitorii sau procesat la fața locului. Concentratele de cupru-aur sunt cotate pe gradul de cupru, cu aurul creditat separat.

Flotația poate trata minereurile de aur oxidate?

De obicei, nu din punct de vedere economic în sine. Minereurile oxidate conțin puțină sulfură flotantă, iar suprafețele minerale oxidate răspund slab la colectori. În cazul în care un corp de minereu trece de la materialul oxidat la mineralizarea sulfurată la adâncime, plantele plutesc adesea doar zona de sulfuri și direcționează materialul oxid către leșiere.